Vremea schimbarilor


E vremea schimbarilor la copilul nostru de 2 ani si 3 luni. Odata cu cresterea copilului, incepand cu momentul diversificarii alimentatiei, trecand prin momentele primilor pasi, dar si la prima iesire cu carutul, cu masina sau chiar cu bicicleta, ca parinte trebuie sa tii pasul cu dezvoltarea copilului tau. Fie ca este vorba de obiceiurile alimentare, fie ca este vorba de dezvoltarea psihica si fizica.

Primele schimbari in “casa” au fost achizitionarea unui pat, a unui carucior, dar si a unui scaun de masina. Toate acestea le-am cumparat de la kid’s Mag.ro. Acum am ajuns la momentul cand acestea “au ramas mici” si trebuie sa le inlocuim cu únele potrivite greutatii si inaltimei Alexiei.

Chiar daca noi nu suntem adeptii unor grafice sau a unui calendar strict in care copilul TREBUIE sa faca aia sau sa aibe nevoie de alta, in únele cazuri trebuie sa incepem sa schimbam diverse lucruri care o ajuta pe Alexia noastra in viata de zi cu zi.

Exceptand jucariile, cele mai importante lucruri pentru un copil, dar si pentru parintii lui sunt cateva accesori care nu trebuie sa lipseasca. Sunt chiar lucrurile care trebuie sa le schimbam, si anume:

 carucioare copii in care sa stea, nu sa se ceara afara cand esti si tu obosit, sau un carrier, daca esti adeptul lor,

scaun auto copii adica un scaun de masina din grupa de varsta 2/3  care iti mentine copilul in siguranta pe parcursul mini-excursiilor sau chiar pana la magazin sa iti faci cumparaturile zilnice,

scaune de masa copii, unde incep sa se murdareasca cu mancarea,

– si terminand sau incepand cu  patuturi copii  in care stii ca doarme in siguranta si confortabil.

Dupa cum ati observat pana acum, si dupa cum am spus si la inceput, noi ne facem genul acesta de cumparaturi online. Pentru ca e mai simplu, mai cinstit, mai comod si mai ales pentru ca facem cumparaturi de la prietenii nostri de la kid’s Mag.ro care au si un sistem fain de dialog cu tine si te ajuta pas cu pas in ce alegeri vrei sa faci, au reduceri (dar de alea pe bune) si unde mai pui ca iti ofera si transport gratuit pentru cumparaturile de minim 400 de lei.

Voi de unde va faceti cumparaturile si cine va ajuta la alegerea lor?

Anunțuri

A fost odata…


Această prezentare necesită JavaScript.

Ooooo… da!!!  A fost odata ca niciodata o suzeta  care a venit in viata Alexiei cand avea 7 zile. A fost dragoste la prima gurita si a dormit cu ea 3 ore!!! Si de atunci au ramas prietene! In masina, in magazin, cand faceau nani, atat ziua cat si noaptea,  erau de nedespartit. La 16 luni a primit si numele de SETA.

La  varsta de 22 de luni intr-o zi de joi, adica pe 16.02.2012  tati avu o idee 😀  sa o dam pe Seta la pisica. Asa ca  am deschis fereastra, am chemat pisica si i-am dat suzeta. A avut o parere de rau pentru ca i-a dat suzeta pisicii, dar i-am tot repetat ca suzeta s-a dus in burtica de-a dura si nu o mai putem lua. A doua zi a venit mamaia si a batut pisica cu batul… si uite asa am incheiat capitolul SUZETA!

Am reusit sa ne despartim de suzeta… seta noastra draga!!! Suntem mandri ca am reusit fara planuri, fara plansete, a fost doar vointa Alexiei, sub indrumarea lui Alex, Alexia a facut ce a trebuit.

Daca va intrebati cu ce am inlocuit suzeta raspunsul e cu masajul (sau cum spune Alexia „masagel”). Cam 10 minute de masaj inainte de fiecare somn si neaparat cutiuta muzicala, cum spunea si Alex AICI. Se linisteste foarte bine si adoarme fara degetel in gurita si nici nu plange dupa suzeta.

Ii multumim Setei (suzetei) pentru ca ne-a fost de MARE ajutor, a fost alinarea Alexiei si linistea noastra, si cum spuneam si AICI suntem pro suzeta!

Si am incalecat pe-o sa si asteptam sa ne zici cum faci tu… asa 🙂

Saptamana Internationala a Bebelusilor Purtati


In perioada 10-16 Octombrie  se sarbatoreste  ziua internationala a bebelusilor purtati. Plimbari cu bebelusii in wrap/sling/mei-tai/ si ce mai aveti prin casa.

Ca sa stim in ce va purtati bebelusii, rugam sa ne raspundeti!

10 tips & tricks pentru parinti


10 tips & tricks pentru parintii high tech

Zece sfaturi-aplicatii pentru parintii high-tech sau pentru parintii care poseda un ”AIFON”. Sunt primele sfaturi fara de care nu te poti acomoda cu noul nascut care tocmai ti-a invadat caminul.

Odata cu innoirea retelelor de socializare gen Facebook si liberalizarea lui Google +, sau mai scurt odata cu aparitia lui Foogle+ e timpul sa iti iei si un Aifon. Si daca tot ti-ai luat unul e pacat sa nu il folosesti la capacitate maxima. Si daca suntem pe un blog cu, despre si pentru parinti hai sa promovam aplicatiile noului gadget. Aplicatiile Aifonului, nu ale bebelusului.

1. Breastfeeding Management sau Gestionarea alaptarii

Probabil ca una din cele mai stresante ”activitati” pe care le are o mamica ”proaspata” dupa ce ajunge acasa de la maternitate cu bebelusul, este alaptatul. Aplicatia Breastfeeding Management de pe Aifon te ajuta sa intelegi cum functioneaza aceasta activitate si ce trebuie facut ca sa primesti un LIKE de la bebe.

2. Baby Shusher sau Cum sa faci copilul sa taca

Este o unealta nou introdusa. Chiar daca este noua, ea foloseste o tehnica antica de a reduce la tacere copilul si anume de a face sunete asemanatoare cu cele produse si auzite de prunc in pantecul mamei. Aceasta aplicatie se poate derula pentru o perioada anume de timp, dupa care se va inchide automat pentru urmatoarele 8 ore. Are ca bonus un potentiometru pentru ajustare in momentul in care copilul se linisteste.

3. Baby Brain aplicatie pentru cei care uita usor

Aplicatia te ajuta sa urmaresti toate schimbarile facute copilului. Incepand cu momentele cand a mancat, cand i-ai schimbat scutecul ultima data, si tipologia de somn a bebelusului. Dupa ce iti pui aceasta aplicatie, poti sa uiti de programul fix.

4. Total Baby

Aceasta aplicatie o completeaza pe Baby Brain, ajutandu-te sa urmaresti cand trebuie sa mergi la vizitele medicale, rata de crestere a copilului, momentele cand trebuiesc facute vaccinurile, alergiile de care sufera. Pe langa acestea mai are o functie temporizatoare pentru imbinarea cu functia precedenta, Baby Brain.

5. BabyPhone Deluxe (Baby Monitor)

Dupa cum ii spune si numele este un mod de monitorizare a copilului. Se foloseste de aplicatiile telefonului sa monitorizeze copilul si va va anunta chiar cu un apel telefonic pe alt telefon daca nu sunteti langa copil. Filtreaza sunetele produse de copil functie de nivelul zgomotului produs si identifica cand tuseste sau plange.

6. Baby Michael

Aducerea copilului acasa poate fi stresanta, doar in cazul in care ”nu il ai” pe Baby Michael ca aliat. Aceasta aplicatie te ajuta pas cu pas in alegerea timpului in care trebuie sa-i schimbi scutecul, sa-l hranesti, sa doarma sau sa se trezeasca si a statusului bebelusului.

7. iNew Mommy Postpartum Adjustment Quiz foarte util pentru Perioada postnatala

Nu mai lasa perioada postnatala sa te arunce in lada depresiilor. E necesar sa faci acest test quiz si apoi sa deschizi usile comunicarii intre tine si cei din jurul tau. Rezultatul testului va fi transim celor ce te inconjoara in momentele imediat urmatoare nasterii. Astfel o sa le vina si lor mai usor sa stie ce pasi sa urmeze ca sa te ajute.

8. Baby Sleep – Lullabies & Teddies

Aceasta aplicatie foloseste cele mai cunoscute melodii de adormit copiii si impreuna cu imaginile unor jucarii de plus te ajuta sa-i faci cat mai usor bebelusului procedeul de adormire .

9. Baby Sign ASL

Dupa ce mai creste putin bebelusul, vei avea nevoie de aceasta aplicatie sa il inveti cateva semne care te vor ajuta sa comunici pana ce va invata sa se exprime cu cuvinte. Aplicatia iti arata cum sa faci semnele respective pentru cuvintele de baza si cele mai des folosite si iti ofera sfaturi despre cum sa-l inveti pe cel mic sa le inteleaga.

10. Infant Care

Aceasta aplicatie te ajuta daca esti un tanar parinte si inca mai cauta raspunsuri la intrebarile legate de cresterea copilului. Indiferent daca vrei sa afli despre ce fel de mancare sa-i dai sau daca vrei sa afli cum sa faci sa-l ajuti sa treaca peste colici, cu siguranta vei gasi raspunsurile la intrebarile tale. In cel mai scurt timp.

Bineinteles, in functie de viteza oferita de providerul de internet.

Voi ce aplicatie ati folosi?

Copilul. Manual de utilizare. Versiunea 2.0


Copilul. Manual de utilizare. Versiunea 2.0. Suna… ciudat? Ei bine nu este deloc ciudat, ci este volumul 2 al seriei ”Manual de utilizare” oferit parintilor ca raspuns la intrebarea ”Copilul de ce nu vine cu instructiuni de folosire?”

Ei bine, in carte gasesti raspunsul cu ajutorul unor instructiuni prezentate pas cu pas impreuna cu diagrame schematice de mare ajutor, Copilul – manual de utilizare incearca sa raspunda unui numar cat mai mare din cele mai frecvente intrebari care si le pune orice parinte.
Cartea este structurata in 8 capitole, dupa o scurta trecere de la stadiul de sugar la cel de copil.
Cele opt volume sunt : Actualizarea locuintei si a mijloacelor de transport, Ingrijirea generala si manevrarea, Alimentarea, Programarea modului somn, Intretinerea generala si formarea deprinderilor, Cresterea si dezvoltarea, Disciplina si Masuri de siguranta si de urgenta.Va recomandam sa o cititi si sigur veti invata lucruri noi intr-un mod amuzant si placut.
Nu uita ca acest volum se adreseaza ”modelelor” de la 1-4 ani, iar daca tu esti in posesia unui ”model” mai nou, adica versiunea 1.0 sau cuprins intre 0-1 an, iti recomandam acest volum pentru incepatori !
Oricare ar fi intrebarile tale, vei gasi aici toate raspunsurile pe care le cauti, oferite de doctorul Louis Borgenicht si de catre fiul sau, Joe Borgenicht. Impreuna, ei ofera sfaturi foarte pretioase pentru toti cei care vor sa afle lucrurile elementare ale ingrijirii copilului.
Noi am gasit cartea cu un pret redus la prietenii nostri de la Libris.ro

Mei Tai…un altfel de port bebe


Intr-o zi Alexandru mi-a trimis un link. Dupa ce am citit am zis “e foarte tare… vreau si eu unul”.  Nici nu am avut rabdare sa citesc cat costa, care sunt avantajele si dezavantajele ci pur si simplu am sunat pentru mai multe detalii. Am dat peste o voce calda care mi-a explicat in primul rand cum se pronunta, dupa care mi-a spus povestea ei despre Mei Tai, si cel mai tare lucru pe care l-am descoperit a fost ca e din Bacau. Deci avem si noi in Bacau producatorul nostru de Mei Tai.

Asa ca acum avem un Mei Tai facut special pentru Alexia noastra! Dar ce este totusi? Este un altfel de port bebe. Despre avantaje si dezavantajele acestui mod de a-ti tine copilul in brate fara sa ai dureri de spate, gasiti aici mai multe detalii.

Prima data cand am pus-o pe Alexia in Mei Tai nu vroia sa stea deloc, din cauza disconfortului cu care era obisnuita cand statea in port bebe-ul ei.  Dar dupa ce am depasit faza de testare a inceput sa ne placa maxim pentru ca e practic, confortabil pentru mine, datorita „curelelor” late,  astfel  incat greuatatea Alexiei este distribuită uniform , o fata are culoarea lila cum am vrut ( se vede si in poze cat de tare ne place lila-ul), cealalta este cu negru, asadar poate fi asortata la multe tinute, si cum Alexia este un copil caruia ii place sa stea in bratele parintilor ei de dimineata pana seara am renuntat la caruciorul de vara pe care vroiam sa-l achizitionam. Acum cand ii zic Alexiei ca mergem in oras  se duce direct la locul gentutei si aduce singura Mei  Tai-ul ei.

Această prezentare necesită JavaScript.

In concluzie daca sunteti  genul de parinti care purtati copilul peste tot cu voi asa cum suntem si noi, adica la supermarket, la mall, la bunici in vizita, la mare, la munte, in autobuz (fie el si autobuzul de la Salina :D) acest Mei Tai este o necesitate, si cu siguranta o sa va placa. La mine a fost dragoste la prima purtare.

Fie ca iti place  simplu  sau cu impremeuri dinamice, ai o întreagă serie de opţiuni pentru a alege culoarea  sau modelul preferat  pentru un  Mei Tai potrivit tie.

Multumim Casa Zamfirei pentru Mei Tai si bonusurile oferite!

Suzeta un rau necesar ?


Suzeta pentru copii este un rau necesar sau nu? Zilele trecute cineva intreba daca suntem pro sau contra suzetelor. Daca era si Alexia si auzea cuvantul magic ”Suzy” sigur vedea pe chipul ei cat de Pro este ea 🙂

Suzeta este ideala pentru copiii care sunt invatati cu ea in primul rand, si daca le-a fost data de parinti. Sunt doua cazuri diferite. In orice caz alegerea este a copilului. Chiar daca suna ciudat, cum sa aleaga un bebelus ce vrea? Ei bine, in cazul suzetei cam asa e. Sunt bebelusi care o adora si ar sta cu ea toata ziua, si in acelasi timp sunt bebei care nu gasesc nimic interesant la ea si o scuipa imediat.
De cand suntem parinti am auzit diverse povesti sau povestiri despre cat de buna e suzeta. In acelasi timp am mai citit diverse studii publicate in reviste de specialitate despre partile negative ale folosirii ”butonului de OFF” a copilului. Studiile mentionau ca nu este igienica, ca o sa apara probleme la dinti, ca nu o sa mai vrea sa fie alaptat, si altele.
Mai sunt unii parinti care prefera sa isi lase copii sa stea cu degetul in gura decat sa le dea suzeta. Care e alegerea corecta nu cred ca o pot spune eu…
Pediatrul nostru ne-a recomandat sa NU i-o dam pe tanti Suzy, dar noi am ales sa nu il ascultam.
Din punctul de vedere al alaptatului probabil ca pot aparea probleme, in sensul ca copilul poate fi derutat de suzeta. Altii spun ca daca copilul este invatat cu suzeta, alaptatul nu va dura mult.
La noi tanti Suzy este folosita doar cand ne pregatim de nani. In restul zilei, si ea trebuie sa faca nani, ca e obosita! Asta se intampla de cand suntem mai mari. Inainte Suzy ne ajuta cand eram nervosi, obositi, ne loveam sau pateam alte lucruri ”rele”.
Noi am ales o suzeta facuta integral din silicon, ceea ce speram sa nu ii daunezei Alexiei. Din punct de vedere al igienei, nu cred ca am facut vreo greseala, atata timp cat o sterilizam dupa folosire, si avea cam 2-3 pe zi. Si daca eram plecati de acasa aveam tot timpul o rezerva la noi. Iar ca accesoriu folosim si ”lantul de protectie” sa nu cada pe jos.
Daca alegi o suzeta care sa o accepte copilul tau, fii sigur(a) ca te va ajuta in momentele mai grele. Cum ar fi cand se loveste, cand e somnoros, cand ii apar dintii si e irascibil si lista poate continua. Iar din punctul de vedere al alaptarii nu cred ca dauneaza asa de mult incat sa faca copilul sa nu mai vrea san. Sper sa nu gresesc !
In concluzie, daca ne intrebi pe noi ce credem despre Suzy, clar iti spunem ca suntem PRO !
Voi ce argumente aveti? Pro sau contra?