Dulapul cu haine!

Am mai spus-o și o repet… dacă ai o fetiță, ai foarte multe opțiuni în a alege cele mai bune haine pentru fetița ta. Hăinuțele trebuie să facă fetița ta să fie cea mai frumoasă fetiță din tot universul.

Pentru că Alexia crește atât de repede  și se apropie cu pași mici toamna, am început să scotocesc în dulap şi să adun hăinuțele! Să fac loc la altele!  Nu mai aveam loc unde să le mai pun! Am vrut  să  mai renunţ la ele. Mă leaga o poveste de fiecare! Este atât de greu. Multe dintre hainute erau „rănite”, se vedeau clar urmele aventurilor prin care Alexia trecuse! Și de abia aștept alte aventuri, sau exclamații de genul „ce frumușică e mititica!” nu-i așa?

Această prezentare necesită JavaScript.

 Îmi place să îi cumpăr Alexiei hăinuțe frumoase, să o îmbrac de fiecare dată altfel atunci când ies fie în curte, în oras, la supermarket, în vizită la prieteni sau fie să stăm în casă într-o zi ploioasă.

Așa că săptămâna trecută  am achiziționat alte câteva hăinuțe superbe de pe un magazin online cu haine pentru copii de toate vârstele. In oferta lor am găsit haine noi de tip outlet reduse cu până la 80% dar și second-hand în stare bună și chiar foarte bună, confecționate din materiale de calitate. Pe www.outletcopii.ro  am găsit  hăinuțe pentru fetițe și băieți cu vârste cuprinse între 0-14ani, dar și pentru mine. Găsești rochițe înflorate și fustițe învolănate pentru fetițe cât și  tricouri din materiale de calitate, pantaloni casual, lungi şi largi, coloraţi sau simpli  pentru băieței.

Caută și tu în dulăpiorul magazinului online outletcopii.ro și  beneficiezi  de transportul gratuit prin poștă la comenzile de la 60 lei și prin curier de la 140 lei .

Voi când ați făcut „revizia” hăinuțelor  ultima dată!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s