Adultul copil

Azi avem placerea sa continuam publicarea gandurilor prietenilor. Cristina este vinovata pentru ce veti citi astazi, si vinovata pentru ca ea mi-a propus sa incepem sa incercam sa publicam si ce scriu altii. Asa ca…

Am primit cu bucurie propunerea de a scrie un mesagel pe blogul Alexiei, insa mi-a venit mult mai greu sa gasesc un subiect avand in vedere ca nu sunt mamica, sunt doar nasica, dar la ultima intalnire cu Alexia am gasit tema mesajului meu.
Cum sa interactionezi cu copiii care sunt la varsta primilor pasi in dezvoltarea limbajului, adica au 1-2 ani. Varsta la care copiii incep sa isi contureze personalitatea si sa selecteze interlocutorii maturi dupa propriile criterii, cand incep sa ia primele decizii necenzurati de parinti, adica atunci cand decid cine prezinta un potential creativ si inovativ in a le sustine activitatile, adica, mai pe scurt cu cine sa se joace.
Atunci cand am reintalnit-o pe Alexia, mai maricica(1 an si 2 luni), m-a privit scurt, s-a incruntat si s-a intors catre Mami si Tati, incercand parca sa fuga de o persoana necunoscuta si cu care nu prea ar vrea sa vorbeasca. Chiar daca as fi vrut sa o iau repede in brate, sa o pupacesc si sa ma joc cu ea, ma gandeam ca voi avea o problema si mai mare incercand sa o opresc din plans, asa ca am „pastrat distanta” si am incercat sa ne apropiem, sa comunicam sau mai bine zis sa facem cunostinta prin intermediul unor pliante colorate care i-au starnit interesul imediat. Am initiat un schimb de hartii colorate care a facut-o sa imi acorde atentie. Sper ca la urmatoarea vizita sa mai facem un pas in etapa noastra de cunoastere si sa ne tinem de manuta si sa vizitam birourile unde lucreaza Tati. Ma gandeam ca oricat de drag ti-ar fi un copil sau oricat de mult ai vrea ca un copil sa iti dea atentie nu este bine sa il fortezi sa „te bage in seama” daca el nu vrea acest lucru.
Zilele trecute am incercat sa vorbesc la telefon cu Luca, un copil de 2 anisori care plangea ca Tatal lui nu l-a luat cu „asina”(masina) si incercam sa ii explic ca de fapt Tati a plecat cu treaba si se va intoarce. Bineinteles ca de fiecare data cand auzea cuvantul Tati incepea sa planga si mai tare, chiar daca la inceputul conversatiei noastre telefonice se mai linistise. Pana la urma a renuntat la telefon, pentru ca eu vorbeam intruna, nimic interesant pentru el si pentru situatia complicata in care se afla, iar el se plictisise sa imi tina hangul, plangand intruna. In urma acestui episod am ajuns la concluzia ca nu e bine sa persisti in a explica o situatie, pe care copilul o vede in mod diferit fata de un adult, ci mai bine incerci sa il atragi cu alte teme de discutie sau alte activitati noi.
Intr-o duminica calduroasa de iunie am fost in vizita la niste prieteni dragi care au un baietel de 1 ani si 6 luni, Raducu, cu care deja avem o relatie avansata de „prietenie” suntem la stadiul de lucru in echipa la incarcarea basculantei cu nisip, la etapa de-a v-ati asunselea pe dupa fotolii, pat sau pereti, sau in cazul lui, chiar si cu nasul in perna. In acea duminica Raducu nu vroia deloc sa bea suc de portocale din paharelul cu capac insa devora cu placere ceapa verde. Atunci Mami a scos lingurita, cu care copilul este obisnuit si a incercat sa-i dea cu lingurita, insa copilul era atent la miscarile „prietenilor” lui, iar „prietenii” au inventat jocul „ cum sa prinzi lingurita”, ceva asemanator cu „avionul” pentru copii care nu vor sa manance. Cum absolut totul se face in echipa, Raducu a copiat comportamentul „prietenilor” si astfel s-a vitaminizat. Atata timp cat intri in lumea jocurilor poti sa stii ca deja ti-ai asigurat o doza de „lipici” ca sa ii atragi pe cei mici, iar din momentul in care le-ai castigat increderea esti „buddy”-ul lor.
Cred ca singurul avantaj in a nu avea un copil este ca atunci cand iti vizitezi prietenii care sunt deja parinti, poti sa petreci cateva ore cu copiii lor, care atunci cand te vad interesat de persoana lor, te acapareaza total si te asteapta si la urmatoarea vizita, iar parintii se bucura de cateva clipe de respiro.
Nu cred ca exista o reteta ideala in comunicarea cu copiii insa ca si adulti ne putem adapta situatiilor si putem sa incercam sa ne transformam in „persoane cu lipici la copii”.
Uneori cand interactionam cu copiii este bine sa redevenim copii si sa vedem lumea atractiva, colorata, interesanta, tentanta si simpla asa cum o vad ei.
La indemnul parintilor Alexiei puteti sa trimiteti si voi mesaje cu intamplari, subiecte interesante si comentarii, pentru a fi prezentate pe blog.

By Cris.

2 păreri la “Adultul copil

  1. Un comentariu cat se poate de bun , cu o asa gandire si pricepere ptr. copii , cred ca ai ajuns la un stadiu avansat in care sa te gandesti si la viitorul tau de mamica . Teoretic esti pregatita , dar practic , esti ? Te rog sa intelegi partea buna al acestui comentariu .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s