Tristețea de după naștere

Tristețea de după naștere este foarte cunoscută printre mămici, încât a ajuns să fie considerată o normalitate, deși o femeie care suferă de tristețea de după naștere nu se simte chiar bine. Se poate simți perfect în regulă într-un minut, ca în celălalt minut să izbucnească în lacrimi. Se poate simți iritată și deprimată în general.

In cazul meu, depresia s-a instalat la o zi după ce am născut, după 9 ore de travaliu și o cezariană în final. Tristețea de după naștere este considerată o etapă normală și dispare, de obicei, după 10 zile. Însă, la mine a durat ceva mai mult, adică vreo 5 luni. Se instalase, ceea ce doctorii numesc, depresia postnatală. Eu am avut o tristețe prelungită, cel puțin așa îmi place să cred. Acum, îmi aduc aminte cât de supărăcioasă și plângăciaosă eram și probabil foarte enervantă pentru cei din jurul meu, pentru că nu știam să le spun motivul pentru care plâng. Cauza tristeței prelungite, în cazul meu, a fost stresul datorat examenului de susținere a definitivatului în învățământ. Eram tot timpul concentrată pe învățat și pe examen, și pierdeam din vedere ceea ce era mai important … să mă bucur de copilul meu. Probabil din cauza aceasta am pierdut și laptele. Cauza exactă a depresiei postnatale este însă necunoscută. Nivelul de hormoni se schimbă în timpul sarcinii și imediat după naștere. Aceste schimbări ale nivelului de hormoni pot determina reacții chimice la nivelul creierului, reacții ce joacă un rol important în apariția depresiei.

Ca simptome au fost:  lipsa energiei  lipsa apetitului  stare de oboseală chiar și după somn  îngrijorare excesivă  confuzie  îngrijorare excesivă asupra schimbărilor fizice  lipsa încrederii  tristețe  stare de copleșire.

Mama mea îmi spunea că toate aceste stări pe care le aveam: tristeţe, iritare, oboseală erau normale şi nu eram singura în această situaţie şi că multe alte mămici au trăit exact aceeaşi experienţă, şi prin urmare “nici nu îmi pierd minţile” şi nici “nu înnebunesc”.

Deși supărătoare și neplacută, tristețea de după naștere am combătut-o,in cele din urmă prin promovarea examenului de susținere a definitivatului în învățământ cu media 8.75😀, o bine-meritată vacanţă la mare, o dietă bună și suport moral din partea apropiaților.

7 păreri la “Tristețea de după naștere

  1. felicitari ca ai reusit sa treci cu bine peste depresie postpartum.
    in unele cazuri se apeleaza la psihologi si tot nu reusesc mamicile sa treaca de ea (nu degeaba este bola secolului)……..se poate ajunge chiar la unele tragedii………..
    asa ca pentru cei care citesc cand vedeti o persoana, mai ales proaspata mamica, ca prezinta simptomele pe care tina le-a prezentat mai sus fiti alaturi de acea persoana si mai important decat orice trimiteti-o la medic(chiar si la medicul de familie)

    • da e foarte important sa ai familia aproape! imi aduc aminte ca plangeam cu Alexia in brate si ii ziceam ca eu am grija de ea, dar de mine cine are!? acum rad, dar atunci nu mi se parea amuzant.

  2. La mine depresia s-a instalat imediat dupa nastere, inca din maternitate. De fiecare data cand venea tati la noi sa ne vada plangeam in hohote si el nu intelegea ce se inampla, daca are ceva bebe… Nu puteam sa ii explic, pur si simplu plangeam. Ma apuca plansul numai cand auzeam ca suna telefonul. De multe ori nici nu raspundeam pentru ca nu eram in stare sa port o conversatie. Vreau sa cred ca am scapat de depresie, desi de fiecare data cand vine vorba despre subiectul asta am lacrimi in ochi….

  3. Si eu am trecut prin asta,inca din spital am inceput cu plansul. Din fericire,n-a durat decat vreo luna. Intr-o zi am realizat ca plangeam in timp ce Vlad zambea prin somn si atunci mi-am zis ca sunt o fraiera daca pierd asemenea momente. Asadar,n-ai fost singura in situatia aceasta.

    • sunt curioasa cum o sa fie la al doilea…adica o sa avem experienta primului..o sa mai plangem?!! Anca, astept sa ne spui ca tu o sa fii acusi mamicaX2!!

  4. Si eu sunt curioasa… Dar sper sa fie bine,acum ca stiu ce e de facut cu un bebelus. L a mine cauza depresiei a fost personalul din spital,atat de indiferent si de lipsit de bun simt. Nimeni nu-ti dadea un sfat, te lasau sa te dai singur cu capul de pereti. Normal,dupa 50 ron in buzunar veneau din 30 in 30 minute sa vada ce mai fac. Nu voi uita niciodata asistenta SURDA care avea cica grija de copii. Ehe,povestiri adevarate……

  5. Tina, toate trecem prin faza asta, clar. Însă, eu am aflat că, de fapt, asta nu este adevărata depresie postnatală, ci o etapă numită baby blues. Şi eu ziceam la fel, că am depresie postnatală, dar un psiholog mi-a scris, după ce a citit pe blogul meu despre trăirile mele, că nu am avut depresie. uite aici detalii, dacă nu e cu supărare că las link la mesajul tău: http://blogulmameiincepatoare.wordpress.com/2011/01/12/depresia-postnatala-si-alti-pitici/ Pup cu drag părinţi de Alexia😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s